Vacanta e pe terminate!!!

Iata ca si vara anului 2016 a fost una dintre victimele timpului necrutator. Tinand cont ca este abia 5 septembrie, vara inca mai poate fi zarita intr-un colt, cu fata schimonosita de durerea provocata de nimicirea ei. Vantul asista la durerea-i din suflet, intetind-o. Curand va fi gonita pentru 9 luni chinuitoare.

Lasand la o parte tendintele poetice care m-au cuprins, pot afirma ( din  nou ironic daca va vine sa credeti )  ca am fost si eu la funarariile verii, caci imi era prietena buna. Nu stiu cand timpul a trecut atat de repede. Parca ieri ne intorceam fericiti din minunata excursie la Brasov, promitandu-ne ca vom avea o vara de neuitat. Am clipit o data si totul s-a scurs pe nesimtite. De astazi intr-o saptamana va incepe din nou scoala.. Stresul isi va face din  nou cuib in sufletul meu, iar zilele vor deveni mai negre ca niciodata. Dar sa fim totusi optimisti, imi voi revedea colegii ceea ce nu poate decat sa ma bucure. Voi reveni cu o postare cat mai curand.

 

inserez aici o imagine de la locul crimei

Ne apropiem de final

       Iata-ne in penultima saptamana de scoala. Sunt din ce in ce mai nerabdatoare sa vina ziua de joi (nu cea de maine, pe aceea nu o astept), ci joia urmatoare cand urmeaza sa plecam in excursie. Desi ma simt obosita, am aflat in aceasta seara ca trebuie sa fac o postare pe blog despre parerea mea cu privire la jocurile colegilor mei.(spun ca am aflat, deoarece marti am tinut locul unui coleg de serviciu pe scoala pentru a-si putea prezenta proiectul si nimeni nu a binevoit sa ma anunte si pe mine). 

     Deci cum va spuneam a trecut cu bine teza la informatica. Domnul diriginte chiar a parut incantat de ceea ce a vazut deci ma declar multumita, avand in vedere ca am muncit la joc si este in totalitate munca noastra.

    La randul meu am ramas impresionata de jocurile celorlati colegi care, drept sa spun, au fost chiar foarte reusite. Felicitari tuturor!

     Cred ca cel mai important este sa ne simtim noi multumiti, de ceea ce am realizat, asa cum ar fi trebuit, cu mainile noastre. ☺️

 

Partea a treia ( si ultima cred)

Dupa ce am rezolvat problema cu tabla a mai ramas sa o rezolvam pe cea cu remiza, dar ceva se intampla, deoarece nu vrea sa se opreasca jocul in momentul in care este remiza. Tind sa cred ca este din cauza a vreo functie, caci desi ne-am documentat nu le stapanim la maximum si nu stim ce proprietati prezinta. Spre ca zilele astea sa finalizam si acesta problema.
Mai jos aveti o poza din (spre rusinea noasta) KFC. Acolo ne-am intalnit ultima oara, deoarece avem de clarificat cateva lucruri ce tin de design si era cea mai buna alternativa pentru a nu pierde prea mult timp.

Bianca deseneaza o fata zambareata din caractere

Iar astea suntem noi toate. Am facut o poza astazi dupa ore ca sa am ce sa postez pe blog :)

Partea a doua

      Dupa cum v-am povestit in postarea anterioara prima data ne-am ocupat de cod in sine si dupa ce am vazut ca merge am trecut la desenarea tablei care in viziunea mea ar fi trebuit sa fie cea mai usoara parte (nimic mai neadevarat).
     Priviti prima mea incercare de a desena tabla:

nu arata prea bine, nu?

 Daca prima incercare a fost abordata muncitoreste, a doua am incercat sa o fac mai logic cu creionul pe hartie si apoi multa bataie de cap in Code::Blocks. Ba linia e prea mare, ba prea la stanga, ba prea la dreapta, ba prea scurta. Intr-un final am nimerit coordonatele perfecte si a iesit asta: 

deja arata mai bine, nu-i asa?

                                                                                                                                                                    

Am revenit dupa ceva timp :)

         Motivul absentei mele? Ei bine, am mai avut intentia de a scrie pe blog, dar de fiecare data cand m-am intalnit cu fetele am uitat sa facem poze si am spus ca eu NU fac postare fara poze.
         Acum ca am lamurit-o cu motivul pentru care nu am mai scris, sa va povestesc despre cum a decurs jocul la informatica  care (nu stiu daca v-am mai spus) reprezinta teza noastra pe semestrul II.
        Am inceput prin a ne documenta despre functii, deoarece erau prezente in codurile trimise de catre domnul nostru diriginte si din cate intelesesem aceste asa-zise "functii" care la momentul acela nu stiam cu ce se mananca iti simplifica foarte mult munca. Dupa lungi cercetari, am reusit sa o scoatem la capat cu functiile si am inceput cu prima parte: meniul si un mic desen de inceput.

 

                                                                                                                                                                          Ah,da. Jocul nostru este realizat in mod text, deoarece Graphics si Sdl  sunt mult prea complicate.

 Dupa partea de inceput am trecut la scrierea codului cu ajutorul functiilor. Dupa 7 ore de munca continua un prototip era gata, dar am uitat de cazul in care este remiza,dar  ne-am spus noi ca nu va fi mare lucru si ca o vom rezolva la sfarsit (total gresit).

                                                                                                                                                   

   

Cu pasi timizi catre o prietenie ce va dura

       Dupa cum reiese si din titlul acestei postari astazi va voi vorbi putin despre prietenie, mai exact despre inceputul (caci da, suntem la inceput de drum) unei frumoase prietenii ce nu s-a infiripat de foarte mult timp, dar care, sper eu, va fi una de durata.
       Bianca, Kati, Sara si cu mine ne-am cunoscut, fireste, in prima zi de liceu. Pe atunci nici nu m-am gandit ca vom ajunge sa fim prietene atat de apropiate, dar iata ca viata este mereu plina de surprize, frumoase de aceasta data. :) Sara si Kati stau in fata bancii in care stau eu si Bianca, iar acest lucru cred ca a fost un start in prietenia noastra, deoarece am avut ocazia sa socializam mai mult. Pe parcursul acestor catorva luni de cand ne cunoastem mi-am dat seama ca formam un grup unit, care de cele mai multe ori, ia initiativa in clasa cand este vorba de anumite activitati, ne implicam si atunci cand chiar ne dorim sa facem ceva, reusim, caci ne sincronizam foarte bine si ne completam reciproc.
     Alaturi de Kati merg in fiecare zi acasa, deoarece stam in aceeasi zona si cred ca acest lucru ne-a unit tot mai mult, caci, chiar daca drumul nu este tocmai lung, avem mereu timp de povesti.
    Mai jos am atasat cateva poze, semnificative pentru pentru noi toate. Momentan atat despre "cele 4 magnifice", pentru ca poimaine avem teza la matematica. To be continued...